Întâlnire cu cartea - Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului Klaus Kenneth

Întâlnire cu cartea       

Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului

Klaus Kenneth

“De unde aş fi putut bănui că Dumnezeu are pentru fiecare om un rost, un scop, o însărcinare?”

Această carte extraordinară, cu dezvăluiri zguduitoare, cu marcarea unei experienţe de viaţă unice, mi-a întărit convingerea că « iertarea şi schimbările sunt cu putinţă întotdeauna şi oriunde, atunci când dragostea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh ne atinge inima ».

         Autorul cărţii, Klaus Kenneth, un elveţian în vârstă de 63 de ani l-a aflat pe Dumnezeul Cel adevărat în Ortodoxie la capătul unei peregrinări de două milioane de kilometri de-a lungul şi de-a latul pământului, vreme de aproape patru decenii.

Marcat de o copilărie nefericită, plină de zbucium şi încercări, porneşte în căutarea Adevărului pe un drum presărat de ură şi moarte, dorindu-şi cu orice preţ să moară, numai că « în clipa în care eram pregătit să mor, mi s-a părut că aud un glas care mi-a zis : « Pentru a putea muri, trebuie mai întâi să fi trăit ».

Acest aspect s-a datorat faptului că toată viaţa a fost invitat afară, chiar şi din pântecele matern, că nu se putea numi nici măcar « fiu rătăcitor » pentru că nu avusese niciodată un tată de la care să plece.

Rugăciunea mamei, înainte ca el să pornească pe drumul bătătorit de îndoieli, neputinţă şi lacrimi, suna cam aşa : « Dumnezeule nu mai pot. Nu mai vreau să trăiesc cu acest copil nenorocit. Te rog să-l iei de la mine… Marie, Maica lui lui Dumnezeu, te rog să-i fii tu de acum mamă lui Klaus. Îl încredinţez grijii tale ».

Poate că a fost singura rugăciune pe care o rostise în ură şi dispreţ faţă de propriul copil, dar a dat roade, pentru că drumul pe care l-a parcurs, indiferent de ţinta pe care şi-a propus-o şi indiferent de calea pe care a urmat-o, a dus în chip minunat la Hristos. Întâlnirea cu Mântuitorul a constituit în viaţa autorului cea mai mare minune de care a avut parte vreodată. Până atunci însă… « o fugă în căutarea unei ipotetice chei a inimii mele… fiecare mică bucurie pe care o aflam îmi părea a fi raiul. Dar, cu durere, aveam să observ de fiecare dată că mai devreme sau mai târziu, omul distruge orice paradis ». Klaus era mai degrabă o frunză moartă pe care vântul o purta pe străduţe, până când va putrezi. Cunoştea doar cântecul morţii. Era făcut din piatră.

A urmat Cartea Tibetană a morţilor, mistica egipteană din vremea faraonilor, ezoterismul, magia, părăsirea corpului, călătorii astrale şi dezintegrarea personalităţii până la experienţa cea mai groaznică şi mai apropiată de moarte : întâlnirea cu Satana, stăpânul întunericului, care, la capătul drumului, voia să îl ducă în persoană spre împărăţia sa, cea a întunericului veşnic.

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa o icoană. Omul căzut are datoria  de a se curăţi prin smerenie, pentru a îngădiu chipului său să se asemene din nou icoanei hristice. Acesta e răspunsul la întrebarea cine sunt eu ?

După mulţi ani, rostind o rugăciune la Sfântul Francisc de Assisi a fost atins de o putere, a lacrimilor : « Inima mea se preschimbase din nou într-una omenească ».

          « Dacă L-aş fi înţeles pe Dumnezeu, m-aş fi înţeles pe mine şi m-aş fi scutit de multă durere. Viaţa mi-a fost o călătorie prin noapte, iar eu am călcat dintr-o groapă în alta, până când, la sfârşit, am căzut într-o prăpastie adâncă ».

Dumnezeu este viaţă ! Momentul reîntâlnirii cu Hristos l-a reaşezat în firescul vieţii, în normalitate, descoperind marea taină a creştinismului, dragostea : « o astfel de dragoste nu poate fi descrisă, ci poate fi doar trăită ». Noi am fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi spre asemănarea Sa. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea se cere împărtăşită, căci altfel este lipsită de rost. Dorul de înţelegere şi dragoste poate fi insuflat doar de Dumnezeu şi îşi află rostul numai Într-Însul.

«  A fi tu însuţi » nu înseamnă, până la urmă, altceva decât a regăsi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – fiecare în felul său anume, fiecare în ritmul său propriu, fiecare pornind de la punctul său de plecare şi cu « zestrea » ce i-a fost dată, dar împreună- călătorind cu Hristos.

Multe taine ale vieţii ne vor rămâne ascunse, întrucât ele nu sunt făcute pentru a fi înţelese. Doar cel ce este pregătit să îşi asume riscul « credinţei » va învăţa să « vieţuiască ». Doar cel ce se deschide spre a parcurge lungul drum de la minte la inimă Îl va întâlni pe Dumnezeu în sine, în alţii, pretutindeni – poate cândva chiar şi în vrăjmaşi.

« Dumnezeu mă purta de mână prin viaţă, prin pustie şi, uneori, prin suferinţă. El era mereu de partea celor singuri şi daţi la o parte… pur şi simplu îi iubeşte. Despărţirea de Dumnezeu e iadul ».

Aceasta e taina vieţii : harul rugăciunii aduce veşnicia şi este cheia vieţii de după moarte - calea de la minte la inimă. Dragostea e singura limbă şi singura putere pe care toţi o înţeleg. Dragostea de negrăit a lui Dumnezeu pluteşte asupra noastră, la fel ca înainte de facerea lumii. Cel ce îşi va deschide inima sa o va primi.

Klaus Kenneth a fost prezent la Sibiu în cadrul unei conferinţe pe tema acestei cărţi, organizată în aula Facultăţii de Teologie de A.S.C.O.R şi Editura Agnos. El a mărturisit că nu este povestea lui, ci a milei lui Dumnezeu. A reiterat drumul propriei vieţi, din copilărie trecând prin multe încercări, prim marile religii (hinduism, budism, islam), ajungând finalmente în chip minunat să-L descopere pe Mântuitorul Hristos în Ortodoxie, afirmând că esenţa Ortodoxiei e firea omului, iar Biserica Ortodoxă este firea în care Dumnezeu l-a creat pe om, parafrazându-l pe Rafail Noica.

Consideră că singurătatea este cea mai mare suferinţă din lume şi dacă ajungem la smerenie, vom constata că « smerenia este singurul domeniu în care nu putem fi urmăriţi de demoni ».

          Această carte vine ca un răspuns pentru toţi cei care mai au încă îndoieli şi se află într-o căutare permanentă de Adevăr.

Citind-o veţi descoperi că Mântuitorul Hristos este « Calea, Adevărul şi Viaţa !