Friday, March 10, 2017

Puţine lacrimi, multă bucurie


 Puţine lacrimi, multă bucurieeste un ghid spiritual minunat în care găsim tratament pentru multe din frământările vieţii, iar părintele Hrisostom Filipescu ne oferă din plin bucurie sfântă: “Doamne, îmi aşez obrazul la Tine în braţe şi mă odihnesc...
Elevii şi tinerii din centru au fost sensibilizaţi prin această călătorie în lumea cărţilor şi au fost îndrumaţi să îşi dezvolte orizontul cultural prin lecturarea unor cărţi de suflet.
Mesajul a fost bine receptat de cei prezenţi îi totodată a fost un bun prilej de cunoaştere, comunicare şi socializare a grupului de elevi de la Colegiul Tehnic Energetic cu tinerii din centru. 

























Cosmina Stancu, coordonator centru: Ne-am reîntâlnit din nou într-o ambianţă extrem de plăcută şi potrivită pentru o activitate culturală (la Casa Teuch), pe măsura sensibilităţii vieţii şi operei autorului Antoine de Saint Exupery. De fiecare dată avem parte de ceva nou; faptul că se împletesc cele două laturi: cultură şi spiritualitate face ca activitatea propusă în cadrul Proiectului Dăruind vei dobândi să fie una de excepţie. Tinerii din centru au trăit bucuria reîntâlnirii cu elevii de la Colegiul Tehnic Energetic iar prin cuvintele cărţilor: Micui Prinţ, Citadela şi Puţine lacrimi, multă bucurie, au înţeles că prietenia este extrem de valoroasă, că nu trăiesc singuri, că sunt apreciaţi şi că se pot integra în societate cu ajutorul oamenilor de suflet. 

Prof. Şerban Constantin: “Literatura nu are vârstă şi nici graniţe. De aceea, activitatea desfăşurată îşi propune aducerea în discuţie a unui autor francez valoros Antoine de Saint-Exupery, prin a cărui operă elevii sunt capabili să devină mai receptivi, mai buni, mai atenţi la cei din jur, cu scopul de a-şi forma o sensibilitate proprie. Sperăm că prin acest proiect vom reuşi, dacă nu să intuim întru totul, măcar să ne apropiem de aşteptările pe care elevii le au în faţa unei cărţi, dorindu-ne să contribuim la dezvoltarea lor intelectuală şi spirituală. Faptul că se împletesc cele două laturi: cultură şi spiritualitate face ca activitatea propusă să fie una de excepţie; să se desfăşoare la Casa Teuch într-o ambianţă extrem de plăcută şi potrivită pentru o activitate culturală pe măsura sensibilităţii vieţii şi operei autorului ales. Tinerii din centru au trăit bucuria reîntâlnirii cu elevii de la Colegiul Tehnic Energetic iar prin cuvintele cărţilor: Micul Prinţ, Citadela şi Puţine lacrimi, multă bucurie, au înţeles că prietenia este extrem de valoroasă, că nu trăiesc singuri, că sunt apreciaţi şi că se pot integra în societate cu ajutorul oamenilor de suflet.”
 

No comments:

Post a Comment